Cu scuzele de rigoare pentru intarzierea unui raspuns aici...
Da. Ar avea mult mai mult sens dacă s-ar desfăşura altfel lucrurile. Un SUSPECT de o faptă ilegală ar putea să primească preţ de câteva luni de zile un număr de interdicţii, precum interdicţia părăsirii ţării pentru X zile. Să zici că măcar de e găsit suspect, poate fi găsit tot în acelaşi stat. Deşi nici aşa nu consider că ar fi corect. Pentru că o astfel de restricţie din simpla suspiciune ar putea fi folosită ulterior drept armă. Pentru a afecta psihicul omului sau alte scopuri.
Şi să îi pui brăţară la picior cu arest la domiciliu sună mai bine. Dacă a săvârşit într-adevăr fapta, atunci după arestul preventiv la domiciliu să i se dea şi pedeapsa după gratii. Dar să stai luni sau ani de zile după gratii deşi eşti doar suspect .. mi se pare aberant.
IntimitateG, de multe ori cand te citesc, am impresia ca parca ar fi scris kevin
Nu stiu daca si NeuroticFish simte la fel, insa mie fix senzatia aceasta mi-o dai. Stii, cum e si intalnesti pe cineva pentru prima data si ai impresia ca il cunosti, ca l-ai mai vazut, de fapt... (Nu ma intelege gresit, nu sustin ca esti kevin
-- ci doar ca imi amintesti de el. Si dicutiile cu el le purtam
cu drag.)
Vorbele tale de mai sus imi amintesc de un schimb de idei cu kevin, cand am postat dintr-o carte pe care am tradus-o integral in romana:
The Satoshi Revolution, de Wendy McElroy. Voi copia aici ce citasem in acea discutie, subiectul fiind fascinant: acopera atat interdictia prezumtiei de nevinovatie (sugerata de tine) cat si dublul standard al moralitatii (sugerat de mine -- mai precis, altii care au fost inchisi pentru aceeasi fapta sunt liberi de mult). Sper ca paragrafele pe care le vei citi sa-ti treazeasca curiozitatea de a citi toata cartea
Capitolul care contine citatele respective incepe foarte "tare" (in sensul de
intens), cu niste ganduri ale autoarei:
Capitolul trateaza fix ce ai mentionat si tu:
• Prezumția de nevinovăție aparține guvernului, nu oamenilor;
• Guvernului și oamenilor li se aplică o moralitate cu dublu standard;
• Sensul politic al noțiunii de “intimitate” este schimbat de o mână dibace; și
• Stilul Orwellian de a vorbi cu dublu înțeles a devenit un discurs normal.
Este ceva de citit, dar foarte interesant. Pornim de la prezumtia de nevinovatie si ajungem la actiunile "legale", care daca ar fi efrectuate de un individ oarecare ele ar fi ilegale, dar cand sunt realizate de guvern sau de fortele de aplicare a legii, aceste actiuni sunt perfect legale. De urmarit si hyperlink-urile inserate.
Prezumția de nevinovățieTemeiul legal al “prezumției de nevinovăție” este exprimat uneori de expresia din limba latină “
ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat”, ceea ce înseamnă că dificultatea demonstrării (n.r. vinovăției) stă pe umerii acuzatorului, nu pe cei ai acuzatului. Se presupune că acuzatul ar fi nevinovat până când se demonstrează că el sau ea este vinovat(ă). Doctrina legală se bazează pe credința că majoritatea oamenilor nu sunt criminali, și de aici și prezumția de nevinovăție; vinovăția trebuie demonstrată. Doctrina are în spate și un principiu logic: în condițiile în care este imposibil de
demonstrat o negație, greutatea de a demonstra adevărul stă pe umerii celui care face o aserțiune pozitivă.
Presupunerea nevinovăției este o piatră de temelie a drepturilor omului și un zid împotriva urmăririlor penale abuzive ale guvernului. Este o caracteristică definitorie a unei societăți libere, nu a unei tiranii. Renumitul avocat britanic Sir John Clifford Mortimer – cunoscut mai ales pentru crearea unui iubit personaj de ficțiune, avocatul Horace Rumpole – nu a fost singurul care a considerat prezumția de nevinovăție ca fiind “firetul de aur” din care se împletește justiția.
Însă firetul de aur a fost dezlânat.
Guvernului i s-a acordat dreptul de a supraveghea masele și de a le cere socoteală, iar oamenii nu au mai putut beneficia de prezumția de nevinovăție, chiar dacă nu erau acuzați de nimic. Vameșii iau amprentele oamenilor, îi molestează, îi interoghează și urlă “Actele!”; cei care nu se supun sunt considerați vinovați deoarece au ceva de ascuns. Poliția arestează oamenii care nu se legitimează, chiar dacă arestarea respectivă este legală sau nu. În fond, polițiștii sunt “băieții buni”, ceea ce înseamnă că “băieții răi” sunt doar aceia care nu se supun. Încălcarea drepturilor este justificată și chiar încurajată prin motive nobile de către agenții guvernamentali, care trebuie să ofere siguranță și să mențină pacea. Prezumția de nevinovăție a fost transferată de la oameni la angajații guvernului.Ipotezele care stau la baza nevinovăției au fost și ele schimbate. În loc ca majoritatea oamenilor să nu fie considerați infractori, toată lumea este suspectată de vinovăție până când li se demonstrează nevinovăția. Cum? Actele de identitate emise de guvern și raportarea sunt temelia probelor. Astfel este inversat și principiul logic conform căruia este imposibil de demonstrat o negație; acesta a fost înlocuit cu o eroare de logică cunoscută sub numele “
argumentum ad ignorantiam” (aici, “ignoranța” se referă la lipsa unei probe contrare). În câteva cuvinte, expresia înseamnă că “o propoziție este adevărată pentru că nu a fost demonstrat că este falsă”.
Și astfel, posibilitatea ca un om să fie infractor este adevărată doar pentru că nu s-a demonstrat contrariul.Din nou, prezumția de nevinovăție a ajuns la mâna guvernului, departe de a aparține individului. Și nu este vorba de nicio exagerare. Este cântecul de lebădă al justiției, care nu poate exista fără procesele aferente; este drumul direct spre totalitarism. Acestea sunt sensurile politice și consecințele întrebării “Ce ai de ascuns?”. Oamenii nu mai sunt nevinovați și nu le se mai permite să-și vadă liniștiți de treburile lor.
Apoi, de la prezumtia de nevinovatie, scriitoarea explica moralitatea cu dublu standard a guvernului, adica exact la ce te refereai si tu, cand ai scris
Moralitatea cu dublu standardGuvernul și agenții săi beneficiază de prezumția de nevinovăție datorită moralității cu dublu standard care funcționează în societate – într-un fel sunt priviți oamenii și în cu totul alt fel este privit guvernul.
Nicio voce nu a tunat mai tare împotriva moralității cu dublu standard decât aceea a lui Raymond Cyrus Hoiles, un liberalist și editor emblematic, care a creat în anii 1950 trustul media Freedom Communications. Hoiles credea că standardul dublu era mai distructiv pentru societate decât orice alt concept, iar atacurile sale erau ceva obișnuit pentru presa din acea vreme.
Într-un editorial din 17 decembrie 1956, numit “
The Most Harmful Error Most Honest People Make” (n.r. Cele mai nocive greșeli pe care le fac oamenii onești), care a apărut pe prima pagină a ziarului său cel mai important – Santa Ana Register, Hoiles
a explicat problema.
Este “o idee conform căreia acțiunile unui om pot fi nocive și rele; totuși, dacă ele sunt efectuate de un grup sau de guvern pot duce la rezultate care să nu fie nocive, nici rele, ci corecte. Este conceptul conform căruia oamenii care fac un lucru, care ar fi rău dacă ar fi realizat de un singur om, pot ajunge la ceva bun și corect”. Hoiles a criticat cel mai mult această eroare referindu-se la impozite.
Dacă este ceva greșit ca un vecin să îți fure bunurile, atunci acest lucru este greșit de asemenea și dacă un grup de vecini sau reprezentantul acestuia (guvernul) ar face același lucru.Desigur, critica standardului dublu nu a început cu Hoiles. Un pamflet din 1657 (atribuit rebelului colonel Titan) spunea
“Ce poate fi mai absurd și mai lipsit de orice formă a bunului simț, decât să-l numești Hoț și să-l ucizi pe cel ce vine singur […] și să spui că este Lord Protector și să i te supui celui care vine cu trupele și cu regimentele pentru a te jefui? Sau să spui despre cineva care cutreieră mările cu două sau cu trei nave că este pirat, dar dacă are cincizeci este un amiral?”. Și totuși, această absurditate o găsim și în cazul statului, dar este ceva de netolerat când vine vorba de oameni.
Taxarea implică aceleași lucruri ca și violarea intimității. Dacă este ceva de neacceptat ca un vecin să-ți atingă corpul, sau corpul copilului tău, atunci nici agentul guvernului nu ar trebui să aibă voie. Dacă este de neacceptat ca un vecin să-ți ia telefonul, să îți urmărească tranzacțiile financiare și să tragă cu ochiul la tine în casă, atunci nici guvernul nu ar trebui să facă aceste lucruri. Un grup nu scapă de responsabilitățile personale dacă acționează în numele cuiva, pentru că fiecare om este responsabil de propriile acțiuni. Un viol în grup nu poate fi numit un viol mai mic, chiar dacă – ipotetic – ar ajuta la un lucru bun, cum ar fi o epurare etnică.
Un motiv cheie pentru care guvernul rămâne un motor al coerciției este acela că foarte mulți oameni sunt de acord cu dublul standard, dacă îi scutește de responsabilitate morală. Dacă oamenii guvernului, de la președinte și până la factorii poștali, ar trebui să se supună acelorași standarde ale decenței și acelorași responsabilități legale ca și restul oamenilor, atunci guvernul s-ar fărâmița.
Si apoi trece la cateva idei despre intimitate.
Scamatoria intimității
“Intimitatea” a fost redefinită printr-o scamatorie în “tăinuire”. În excelentul eseu “”I’ve Got Nothing to Hide” and Other Misunderstandings of Privacy” (n.r. “Nu am nimic de ascuns” și alte interpretări greșite legate de intimitate), profesorul Daniel J. Solove explica metamorfoza prin care intimitatea devenea tăinuire: “Se spune des că nu există nicio problemă legată de intimitate, dacă o persoană nu are nimic de ascuns […] Când guvernul începe să supravegheze, mulți cred că nu le este amenințată intimitatea decât în cazul în care guvernul descoperă acțiuni ilegale, și atunci persoana respectivă nu are cum să pretindă în mod legitim dreptul la intimitate”. Ciudat, oamenii care militează pentru “nimic de ascuns” sunt fix cei care trag perdelele la geamuri. Ei nu permit străinilor să le scotocească prin portofele sau prin genți. Închid ușile când fac sex și obiectează la nudurile postate online. Ce au de ascuns? Așa cum spunea și Solove, intimitatea “nu se referă la ce ai de ascuns, ci la lucrurile care nu-i privesc pe alții”.
Expresia “nimic de ascuns” banalizează și incriminează dreptul la intimitate. Și distruge valoarea pe care intimitatea o oferă societății și oamenilor. Gândiți-vă doar la un exemplu din fiecare beneficiu:
Valoarea pe care intimitatea o oferă societății: Când un guvern monitorizează comunicațiile, oamenii nu interacționează în mod liber. Mai ales disidenții, scriitorii aberanți (chiar dacă sunt inofensivi), informatorii, criticii guvernului, scepticii, avocații apărării, artiștii… Societatea gri și mohorâtă din Uniunea Sovietică sau din alte state comuniste oferă semnale de alarmă despre modul în care teama și precauțiile distrug creativitatea și dialogul.
Valoarea pe care intimitatea o oferă oamenilor: Intimitatea este o parte a unei vieți sănătoase, creative și pline de imaginație. De exemplu, încă din copilărie țin un jurnal în care îmi scriu speranțele, confuziile, dezamăgirile și dorințele. Când citesc paginile din trecut, îmi dau seama cine eram când aveam 10 ani, iar asta mă ajută să înțeleg mult mai bine cine sunt acum. Aceste însemnări sunt ceva intim, nu pentru că îmi este rușine de ce am scris, ci pentru că sunt ceva foarte personal.
Oricine are lucruri intime la care ține. Unii poartă medalioane cu pozele rudelor decedate; alții ascund iubiri interzise; alții încuie ușa când se desfată într-o baie cu spumă; sau își ascund preferințele sexuale care le creează confuzii. Acestea sunt niște limite. Nimeni nu le poate încălca fără invitație. Închideți ușa în nas oricui ar spune altceva!
[...]
Si, daca tot suntem la lumea orwelliana, sa vedem cum se incheie capitolul mai sus mentionat. Desigur, nici autoarea nu putea omite modul fascinant in care Orwell a anticipat viitorul...
Noi suntem Orwell
În nuvela distopică 1984, George Orwell a introdus conceptul de dublu înțeles. Acesta se referea la o reformulare care distorsiona sau schimba în mod deliberat sensurile cuvintelor, astfel încât să se obțină anumite avantaje politice. De exemplu, “războiul este pace” justifica invadarea națiunilor care nu apelau deloc la forță, dintr-un scop nobil – pacea. “Libertatea este obediență” permitea autorităților să îi oblige pe oamenii pașnici să se supună “spre binele lor”, motivul invocat fiind securitatea. “Întrebările sunt violență” însemna că era justificată cenzura pentru a se păstra ordinea în societate. Acum avem “intimitatea este tăinuire”.
Criptovalutele se confruntă cu o schimbare culturală abruptă pentru a-și putea ocupa locul de instrument al intimității. Din fericire, ele ocupă deja înaltul scaun al libertății.
Să primeşti sentinţe multiple pe viaţă pentru înfiinţarea unui site mi se pare şi mai aberant.
E ca si cum ai primi 25 de ani pentru ca ai calcat pe un melc.
Crima cu premeditare! -- ar vui ziarele.
Crima deosebit de grava! La beci cu infractorul! -- si tot asa. Sentintele astea frizeaza ridicolul.
E mai vinovat Ross că a vrut să creeze o piaţă necenzurată decât sunt persoanele vinovate că au vândut substanţe interzise? Ca şi cum mi-ai spune că dacă acum postez aici pornografie infantilă, theymos ar merita sentinţă pe viaţă pentru că a găzduit aşa ceva pe Forum. Eu? Câţiva ani, acolo, să nu zici başcă n-am trecut şi eu prin puşcărie.
Lol, bine zis!
Dar să stai luni sau ani de zile după gratii deşi eşti doar suspect .. mi se pare aberant.
Depinde de persoana si de fapta. Adica unul poate sa omoare martorii sau macar sa-i sperie bine. Sau poate sa isi stearga urmele. Sau sa fuga/dispara complet.
Sunt si motive care pot sa aiba sens.
In cazul lui Assange s-au speriat ca o sa-si ia talpasita daca-l lasa liber pana la proces. Asa ca, mai bine, tii in parnaie omul nevinovat (cel putin,
nedovedit inca a fi vinovat) pana se termina procesul.
Ca sa fie bine, sa nu fie rau. Ei bine, procesul lui Assange s-a terminat in ianuarie 2021, cel putin in prima faza. Culmea (zic culmea intrucat era neastaptat acel rezultat), omul castiga! Castiga dreptul de a nu fi extradat.
Insa e tinut in continuare in parnaie, ca a anuntat procuroru' american ca o sa atace decizia la curtea de apel. Asa, si? De ce e omul asta tinut in continuare inchis? Asta dupa ce a stat inchis si din aprilie 2019 pana in acel moment, dupa ce i s-a reziliat azilul politic de catre Ecuador si a fost fortat sa paraseasca o alta temnita (de data asta voluntara), unde se afla din 2012.
Deci avem asa:
- august 2012 - aprilie 2019 temnita voluntara (ma rog, fortat de imprejurari, dar macar s-a dus el singur acolo)
- aprilie 2019 - ianuarie 2021 temnita fortata, ca, vezi domne, sa fie omu' la loc sigur pana se termina procesul!
Ei bine, se termina procesul! A castigat dreptul de a fi liber! Il elibereaza? Nu!
Pai mai stai la noi oleaca, sa se faca si apelul! Dar ce treaba are sula cu prefectura? Ma rog, in conditiile in care oamenii legii il tineau "preventiv" in arest pe om, care nu fusese declarat vinovat nicaieri de nimeni, de ce ar fi de mirare ca si dupa castigarea procesului sa ramana tot arestat?
In fine, se face apelul. (Nu mai insist asupra faptului ca apelul ala putea fi facut, legal in 40 de zile sau ceva de genul, dar a fost facut
peste 10 luni!!! De fapt, Assange chiar a contestat in instanta faptul ca apelul nu a fost facut in termenul legal dar, evident,
a fost apa de ploaie.) Desigur, la apel s-a corectat "greseala" instantei anterioare, al carei judecator fusese probabil beat de l-a lasat pe Assange liber (ca nu a fost eliberat asta e alta treaba).
Judecatorul de la apel isi face treaba: omul trebuie extradaaaaaat!
Mai departe, ca sa fie treaba-treaba, i se si
interzice dreptul de a contesta decizia curtii de apel. Cumva insa, pana la urma
i se permite aceasta miscare, daca nu cumva aceasta contestatie are loc, de fapt, la Curtea Suprema de Justitie (nu inteleg exact din articol). Daca e doar recurs, cazul inca se judeca. Daca insa contestatia aceasta mentionata de presa are loc la Curtea Suprema de Justitie, acolo, din ce stiu, nu se mai judeca dosarul pe fond, ci doar daca a avut parte sau nu de un proces echitabil. Sunt foarte curios de rezultat.
Cert este ca ne aflat in februarie 2023, iar Assange este inchis din aprilie 2019 asa, de pomana.
Şi puţin ciudat să te gândeşti că acelaşi tărâm acum merge cu paşi repezi spre legalizare. Păi cum, acum câţiva ani de zile i-ai fi luat gâtul iar acum îl rogi să vândă?
O, da, foarte bine punctat. Iar cei bagati la zdup in prohibitie sunt la rece, ca asa a fost legea atunci...
Mai mult: daca si-au epuizat si toate caile de atac, nici nu mai au vreo sansa de a redeschide procesul.
C-asa-i in tenis...
Doamne, cat de tare e vorba asta...
Ce am de ascuns? Totul!
